Comunicate recente

Întreaga noastră activitate are două obiective: să producem cele mai bune beri și să construim cele
mai bune branduri din lume. Iar acest lucru înseamnă că trebuie să performăm în fiecare aspect al
business-ului nostru: suntem dedicați inovației, să creștem vânzările, să reducem costurile și să
investim pe termen lung în brandurile noastre.

Toate aceste lucruri ne ajută să fim berarul cu cea mai mare prezență internațională și a doua cea
mai mare companie producătoare de bere din lume.

Cu peste 300 de branduri de bere și cidru, operăm la scală globală. Și facem acest lucru fără să
compromitem preferințele consumatorilor la nivel regional și global.

De la dezvoltarea unor noi produse, la achiziționarea de noi branduri și promovarea lor într-un mod
memorabil; de la construirea de facilități care contribuie la o rețea globală de distribuție
performantă..amprenta noastră este de neegalat. Ne permite să ne consolidăm poziția în piețele
unde suntem deja prezenți, dar și să modelăm noi piețe.

Nr. 1

Berarul nr. 1 din Europa

Nr. 2

Al doilea cel mai mare berar din lume

> 300

Branduri la nivel global

În primul rând, suntem berari

Încă de la momentul în care fondatorul HEINEKEN a dezvoltat drojdia de tip A, în 1886, am produs cele mai bune beri pentru a oferi experiențe memorabile din întreaga lume.

Portofoliul nostru variat de bere și cidru este produs în 167 de berării din întreaga lume și produsele noastre sunt savurate de consumatori în peste 190 de țări.

În România, avem 4 fabrici, situate în Miercurea-Ciuc, Târgu Mureș, Craiova și Constanța.

4 ingrediente simple care oferă un număr nelimitat de posibilități

Mare parte din berile din portofoliul nostru sunt produse din doar 4 ingrediente. Având la bază o tradiție care datează de secole, maeștrii noștri berari folosesc malț de orz, hamei și apă, pe care le combină cu drojdie pentru a face magie.

Pentru alte produse din portofoliul nostru, folosim alte ingrediente, precum grâu sau orez, pentru a oferi diversitate gusturilor. Indiferent de ingredient, avem aceeași abordare sustenabilă pentru a le produce.

Orz

Orzul este o cereală produsă în întreaga lume și principala materie primă pe care o folosim în procesul de producție. Înainte de a fi utilizat în procesul de producție, bobul de orz este supus procesului de maltificare, fiind transformat în malț, un proces care determină transformări esențiale pentru formarea subsțantelor de aromă și culoare, ce vor influența culoarea și gustul berii.

Hamei

Hameiul este probabil cel mai interesant ingredient al berii, având puterea de a schimba complet profilul berii, prin diferitele note de amăreală. Varietatea sa oferă la fel de multe posibilități ale aromelor, fiind în același timp, un conservant natural.

Apa

Apa este ingredientul cu ponderea cea mai mare în compoziția berii și cea care, prin proprietățile ei, își pune amprenta asupra profilului gustativ al berii. Facem eforturi considerabile pentru a ne asigura că apa este obținută și procesată într-un mod sustenabil, dar și purificată la cele mai înalte standarde.

Drojdie

Ingredientul magic al berii este drojdia sa, de aceea, este și un secret atât de bine păzit de către mulți berari. Faimoasa drojdie Heineken de tip A este etalonul pentru fiecare tip de drojdie pe care îl producem în întreaga lume.

Producem bere într-un mod sustenabil

La HEINEKEN, ne propunem să fim sustenabili în tot ceea ce facem. Este singura abordare care ne va permite să producem beri extraordinare pentru generațiile care urmează, protejând în același timp mediul înconjurător, de care depinde procesul nostru de producție.

De la reducerea emisiilor în procesul de producție la reducerea volumului de apă pe care îl folosim, suntem dedicați strategiei noastre de sustenabilitate, ”Brewing a Better World”.

Află mai multe despre povestea noastră de sustenabilitate

Brandul nostru cheie

Heineken® este asociat cu momente memorabile, în întreaga lume, de la competiții sportive la ocazii speciale petrecute alături de prieteni. Iar acest lucru nu s-a schimbat de mai bine de un secol.

Descoperă mai multe despre brandul Heineken® 


Dar nu este doar despre bere. Producem și cidru de cea mai bună calitate și alternative fără alcool. Să facem lucrurile diferit este în natura noastră, iar această abordare ne permite să răspundem preferințelor de consum diverse și în schimbare, din întreaga lume.

Cidrul

Suntem cel mare producător de cidru din lume. Ne dezvoltăm în piețe noi și dăm viață unor noi experiențe memorabile.

În România, suntem mândri că suntem primii care am dezvoltat categoria de cidru, în 2015, segment pe care l-am dezvoltat constant prin inovații și abordări creative de marketing. HEINEKEN România are o cotă de piață de peste 80% din piața locală de cidru, cu un portofoliu care include brandul numărul 1 de cidru din lume, Strongbow®, alături de Old Mout®.

Află mai multe despre portofoliul nostru de cidru